A început mult așteptata perioadă a concediilor, și cu toții suntem nerăbdători să ieșim, să ne relaxăm și să petrecem mai mult timp în compania prietenilor. Este o perioadă ideală și pentru proprietarii de cafenele, hoteluri, restaurante și săli de evenimente să își revină din amorțeala pandemiei și să își maximizeze activitatea și încasările.
Iar deviza este „cu toată forța înainte, căci de la toamnă… cine știe?”
Cunoaștem o mulțime de antreprenori a căror anduranță morală și materială a ajuns a atins pragul inferior, ale căror afaceri sunt în faliment și nu văd nici o rază de lumină la orizont.
Oamenii vor să stea pe terasă, vor aer proaspăt, deoarece încă există teama de spațiile aglomerate și închise.
Proprietarii suferă pierderi din cauza spațiului interior mic și a locurilor reduse la număr. Iar vremea schimbătoare nu îi ajută nici în folosirea teraselor la potențialul lor maxim.
Și atunci, ca antreprenor, ce ai putea face să îți salvezi afacerea și să mergi mai departe?
Nu trebuie să te bazezi doar pe sezonul de vară, nici să depinzi de deciziile de la nivel național – avem soluții inteligente care răzbat deasupra tuturor preocupărilor unui antreprenor HoReCa!
Terasele construite cu Sun Leader nu sunt terase obișnuite. Cu soluțiile noastre nu plouă pe terase, vântul nu produce stricăciuni, soarele nu este prea puternic, iar clienții nu pleacă dezamăgiți de la restaurant.
Oferă siguranță și protecție chiar și iarna, este nevoie doar ca tu să găsești o soluție de încălzire (dacă preferi încălzirea prin infraroșu, te putem ajuta tot noi).
Cum te poate sprijini echipa Sun Leader?
Cu ajutorul soluțiilor noastre potrivite pentru orice anotimp: cu pergole retractabile pentru terase.
Garantăm impermeabilitatea pergolelor retractabile, rezistența la vânt, grindină, protecția UV și o atmosferă minunată de primăvara până toamna. Și nu doar teoretic, ci cu 30 de ani de garanție oferită!
Dacă vrei o terasă potrivită și pentru iarnă, recomandarea noastră este pergola bioclimatică – aceasta susține până la 200 kg zăpadă pe mp.
Un acoperiș retractabil (sau orice fel de acoperiș) nu este suficient pentru a avea o terasă cu flux continuu de clienți. Când vremea este mai răcoroasă ori vântul este prea puternic, este necesar să o protejezi cu închideri din sticlă.
Asta nu înseamnă că vei avea o terasă total închisă. Închiderile din sticlă pe care ți le recomandăm sunt motorizate sau manuale, dar întotdeauna glisante. Cu ajutorul lor creezi o atmosferă potrivită oricărui spațiu, poți separa zona de fumători de cea a nefumătorilor, într-un mod extrem de practic și elegant.
Poți alege închideri glisante, glisant-batante, sau electrice tip panoramă, toate făcute pentru a personaliza spațiul în funcție de vreme și nevoi.
În ce constă colaborarea cu Sun Leader, pentru a avea o terasă cu flux continuu de clienți tot anul?
Încă de la stadiul de proiect te poți baza pe echipa noastră! Venim cu idei, realizăm proiectul ținând cont de dorințele tale și caracteristicile spațiului, instalăm totul. Apoi, oferim mentenanță și asistență post montaj.
Ușurința manevrării acoperișului retractabil și a închiderilor din sticlă, aduce un mare beneficiu în plus, deoarece poți închide și deschide, acoperi și descoperi terasa în câteva secunde. Atât din telecomandă cât și din aplicația de pe telefonul mobil!
Poți amenaja o terasă în apropierea unei clădiri (restaurant, cafenea etc) sau în mijlocul naturii, pe structură proprie. Sunt absolut uimitoare și extrem de elegante terasele de la malul mării sau din mijlocul munților. În plus, oferă o priveliște și o experiență greu de uitat clienților!
Atât noi, cât și clienții noștri suntem foarte încântați de proiectele finalizate. Te invităm să le vezi aici, sigur o să îți vină idei grozave despre cum va arăta viitoarea ta nouă terasă!
Proiectele sunt unice, atât din punct de vedere al realizării, cât și estetic. Se poate opta pentru o anumită culoare, model, sisteme de lumini reglabile și sunete – totul pentru o atmosferă de vis!
Cu o terasă realizată astfel, faci față cu brio concurenței și schimbărilor în afaceri! Și cei mai pretențioși clienți vor fi surprinși de confortul, priveliștea și atmosfera de pe terasa ta.
Da, este posibil să ai clienți tot anul. Contactează-ne și haide să găsim împreună cele mai eficiente soluții!